Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: deosebi (verb tranzitiv) , deosebire (substantiv feminin)   
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. ~ [Var.: (reg.) deosibíre s. f.]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
DEOSEBÍRE s. 1. diferență, diferențiere, discriminare, discriminație, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~ ...) 2. diferență, (înv. și pop.) osebire, (Ban., Transilv. și Maram.) deschilinire, (înv.) osebitură. (Ce mare ~ este între ei!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Deosebire ≠ asemănare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deosebíre s. f. (sil. de-o-), g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEOSEBÍRE ~i f. 1) v. A DEOSEBI și A SE DEOSEBI. 2) Lipsă de asemănare; diferență; distincție. ◊ Cu ~ mai ales; în special. Spre ~ de... în opoziție cu... /v. a (se) deosebi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEOSEBÍ vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEOSEBÍ vb. v. despărți, izola, separa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) deosebi ≠ a semăna
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)