Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: deosebi (verb tranzitiv) , deosebit (adjectiv)   
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEOSEBÍT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și ...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obișnuit, ordinar
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deosebít adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebíți; f. sg. deosebítă, pl. deosebíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEOSEBÍ vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEOSEBÍ vb. v. despărți, izola, separa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) deosebi ≠ a semăna
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)