Dex depanare

DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana.

DEPANÁRE s.f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. [< depana].

DEPANÁRE s. (TEHN.) depanație, reparare, reparat, reparație, (pop.) dregere. (~ unui televizor.)

depanáre s. f., g.-d. art. depanării; pl. depanări

DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene²; a repara. – Din fr. dépanner.

DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: dépăn] – Lat. *depanare.

DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna.

A DEPANÁ ~éz tranz. (autovehicule, mașini) A repune în funcțiune, înlăturând o pană; a repara. /<fr. dépanner

A DEPĂNÁ dépăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz. : ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare

A SE DEPĂNÁ pers. 3 se deápănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare

DEPANÁ vb. I. tr. A înlătura, a repara penele la un autovehicul, la o mașină etc. [< fr. dépanner].

DEPANÁ vb. tr. a înlătura, a repara o pană la un autovehicul, la o mașină. (< fr. dépanner)

DEPANÁ vb. (TEHN.) a repara, (pop.) a drege. (A ~ un vehicul, un televizor.)

DEPĂNÁ vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

DEPĂNÁRE s. (TEXT.) înfășurare. (~ a firului pe mosor.)

A depăna ≠ a desfășura

depăná (deápăn, depănát), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).

depaná vb., ind. prez. 1 sg. depanéz, 3 sg. și pl. depaneáză

depăná vb., ind. prez. 1 sg. deápăn/dépăn, 2 sg. dépeni, 3 sg. deápănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dépene

depănáre s. f., g.-d. art. depănării; pl. depănări