DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DERBEDÉU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (A ajuns un ~.) 2. v. lichea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
derbedéu (derbedéi), s. m. – Vagabond, haimana, golan. – Var. (Mold.) derbeder. Tc. derbeder „(care merge) din poartă în poartă” (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 492; Ronzevalle 89); cf. sb. derbedenica „cerșetor”. Pentru a explica schimbarea terminației, Tiktin presupune o var. turcă derbedé. Este vorba mai curînd de o asimilație *derbedel, pl. debedei, cu sing. analogic. După Iorga, Revista istorică, XVIII, 379, din tc. derebei „șefii de jos”, nume dat unor răsculați împotriva sultanului Mohamed, ceea ce pare mai puțin probabil.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
derbedéu s. m. (sil. -deu), art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DERBEDÉU ~i m. Om de nimic; pușlama; secătură. /<turc. derbeder
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink