Dex desăvârșit

DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De⁴ + săvârșit.

DESĂVÂRȘÍT adj. 1. v. perfect. 2. v. ireproșabil. 3. v. sfânt. 4. v. nemărginit. 5. v. absolut.

Desăvârșit ≠ imperfect, nedesăvârșit

DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De + săvârși.

A DESĂVÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) A face să se desăvârșească; a perfecționa. 2)(acțiuni) A duce la bun sfârșit. /de + a savârși

A SE DESĂVÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a savârși

DESĂVÂRȘÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESĂVÂRȘI și A SE DESĂVÂRȘI. 2) fig. Care este cât se poate de mare; total; deplin. /v. a (se) desăvârși

DESĂVÂRȘÍ vb. 1. v. perfecționa. 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfârși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)

desăvârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. desăvârșeáscă