DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des1- + cântec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESCÂNTEC s. v. vrajă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
descântec s. n., pl. descântece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DESCÂNTEC ~ce n. 1) v. A DESCÂNTA. 2) Text magic (de obicei în versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite gesturi), se crede că lecuiește de o anumită boală sau dezleagă un farmec. /des- + cântec
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink