Dex despărțire

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit¹. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.

DESPĂRȚÍRE s. 1. desprindere, detașare, izolare, separare, separație. (~ lui de grup.) 2. v. divorț. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 5. descom-punere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărțire.

DESPĂRȚÍRE s. v. circă, circumscripție, secție.

Despărțire ≠ căsătorie

despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri

DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. l. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

A DESPĂRȚÍ despárt tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolaltă sau în același loc) A face să se despartă; a separa. 2) A desface în două sau în mai multe părți; a împărți. /<lat. dispartire

A SE DESPĂRȚÍ mă despárt intranz. 1) A înceta de a mai fi laolaltă sau în același loc; a se separa. 2)fig. A se detașa sufletește (de cineva sau de ceva). 3) A desface căsătoria în mod legal; a rupe relațiile de căsătorie printr-un divorț; a divorța. /<lat. dispartire

DESPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A DESPĂRȚI și A SE DESPARȚI. 2) Timplul când două sau mai multe persoane sunt despărțite. /v. a (se) despărți

DESPĂRȚÍ vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. v. răzleți. 3. v. divorța. 4. a separa, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. v. împărți. 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. v. separa.

DESPĂRȚÍ vb. v. dezbina, învrăjbi.

A (se) despărți ≠ a (se) căsători, a (se) împreuna, a (se) reuni, a (se) uni

despărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. despártă