DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESTOINICÍE f. Caracter destoinic; demnitate. [Art. destoinicia; G.-D. destoiniciei; Sil. -ci-e] /destoinic + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DESTOINICÍE s. 1. v. capacitate. 2. v. îndemânare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destoinicíe s. f. (sil. -stoi-), art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink