Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: destrăbăla (verb) , destrăbălat (adjectiv)   
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; f. sg. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DESTRĂBĂLÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)