Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: dezbina (verb tranzitiv) , dezbinare (substantiv feminin)   
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEZBINÁRE s. v. neînțelegere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dezbinare ≠ unire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinării; pl. dezbinări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească, sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Din lat. disglut[i]nare (refăcut după îmbina).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEZBINÁ dezbín tranz. A face să se dezbine. /<lat. disglut[i]nare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEZBINÁ mă dezbín intranz. 1) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se afla în relații de dușmănie; a se vrăjmăși; a se învrăjbi; a se urî. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se dezagrega. 3) (despre crengi) A se desprinde de tulpină sau de altă creangă (fără a cădea). /<lat. disglut[i]nare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEZBINÁ vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) dezbina ≠ a (se) îmbina, a (se) uni
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dezbiná vb., ind. prez. 1 sg. dezbín, 3 sg. și pl. dezbínă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)