Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Dez- + nădăjdui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEZNĂDĂJDUÍ ~iésc 1. intranz. A ajunge în stare de deznădejde; a-și pierde speranța; a despera. 2. tranz. A aduce în stare de deznădejde; a face să-și piardă speranța; a despera. /dez- + a nădăjdui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEZNĂDĂJDUÍ vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEZNĂDĂJDUÍRE s. v. desperare, deznădejde.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A deznădăjdui ≠ a spera
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Deznădăjduire ≠ nădăjduire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deznădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. deznădăjduiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink