Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: deșela (conj. 3 deșele) (verb) , deșela (conj. 3 deșale) (verb tranzitiv)   
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Des1- + șale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEȘELÁ2 vb. I. v. deșeua.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
deșelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 sg. și pl. deșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșéle; ger. deșelând; part. deșelát
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)