Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. RamificaÈ›ie teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIALÉCT s.n. 1. RamificaÈ›ie teritorială a unei limbi, ale cărei trăsături caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comună a întregului popor È™i de alte ramificaÈ›ii teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DIALÉCT s. n. 1. variantă regională a unei limbi, caracterizată prin particularități fonetice și lexicale. 2. (impr.) grai. (< fr. dialecte, lat. dialectus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DIALÉCT s. (LINGV.) (livr.) idiom, (rar) vorbire. (~ul muntenesc.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DIALÉCT s. v. grai.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dialéct (dialécte), s. m. – Ramificare teritorială a unei limbi, grai. – Var. (înv.) dialecta. Fr. dialecte, È™i înv. (sec. XVIII), din gr. διαλεξις (Gáldi 170). – Der. dialectal, adj., din fr.; dialectic, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dialéct s. n. (sil. di-a-), pl. dialécte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIALÉCT ~e n. Ramificație teritorială a unei limbi cu trăsături specifice (fonetice, lexicale, gramaticale) față de alte ramificații similare și față de limba literară. [Sil. di-a-] /<fr. dialecte, lat. dialectus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink