DICȚIÚNE, dicțiuni, s. f. Modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele. ♦ (În teatru, cinematograf etc.) Artă de a pronunța corect și clar un text. [Pr.: -ți-u-. – Var.: dícție s. f.] – Din fr. diction, lat. dictio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DICȚIÚNE s.f. Fel de a pronunța sunetele, silabele și cuvintele. ♦ Arta de a pronunța clar și frumos un text (mai ales în teatru). [Var. dicție s.f. / cf. fr. diction, lat. dictio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DICȚIÚNE s. f. 1. fel de a pronunța sunetele, silabele și cuvintele. ◊ arta de a rosti textul unui rol în teatru, cinema etc. 2. (mod de) exprimare sub raportul selectării și al proprietății termenilor (specific/ă/ criticii literare). (< fr. diction, lat. dictio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DICȚIÚNE s. pronunțare, rostire, (grecism înv.) profora. (Actor cu o ~ perfectă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. dicțiúnii; pl. dicțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DICȚIÚNE ~i f. 1) Mod de a rosti sunetele vorbirii. 2) Arta de a pronunța corect și clar cuvintele și sunetele în procesul vorbirii. ~ oratorică. [Art. dicțiunea; G.-D. dicțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. diction, lat. dictio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink