DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în vrajbă. – Din ngr. dihónia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIHÓNIE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dihónie (dihónii), s. f. – Neînțelegere, ceartă. Ngr. διχόνια (Tiktin; Gáldi 172; Roesler 566).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dihónie s. f. (sil. -ni-e), art. dihónia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIHÓNIE ~i f. pop. Neînțelegere violentă între persoane; dezbinare; discordie. [Art. dihonia; G.-D. dihoniei; Sil. -ni-e] /<ngr. dihónia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink