Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață.Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Din loc. adv. de4 *mâneață (< lat. *manitia). Cf. (pentru formă) deseară.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
dimineáță (-éțe), s. f. – Partea de început a zilei, cuprinsă între răsăritul soarelui și prînz. – Mr. dimineață, dumneață, megl. dimineațata, istr. demaręțę. Lat. mane (Pușcariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri *de mane cu suf. -eață (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. *demanities sau *demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea *de mane este atestată de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneață (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilație. Comp. disdedimineață (înv., dinz(i)dedimineață), adv. (din zori), se consideră ca fiind compus cu *de ipso, cf. ins, adins (Pușcariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112 și REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineață. Mai curînd este ultima urmă a unui cuvînt dispărut, dis, conservat în mr. dis „jumătate” (‹ lat. divisus, după Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale „la jumătatea drumului”. În acest caz, dis de dimineață ar însemna „la mijlocul dimineții”, cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(ă)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineață, în sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIMINEÁȚA adv. În timpul dimineții; în fiecare dimineață. [Sil. -nea-] /cf. it. domani, fr. demain
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DIMINEÁȚĂ ~éți f. Interval de timp între zori și până la prânz; prima parte a zilei. ◊ De ~ (de) la începutul zilei. Spre ~ înainte de a se zori. În faptul ~eții în zori de zi. Mai de ~ mai devreme. [Sil. -nea-] /cf. it. domani, fr. demain
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
búnă dimineáța (formulă de salut) adj. + s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
mấine-dimineáță adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
*póimâine-dimineáță adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
STEAUA DIMINÉȚII s. v. luceafărul de dimineață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dimineața ≠ seara
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
azi-dimineáță adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
de dimineáță loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ieri-dimineáță adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)