DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. disconnuus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISCONTÍNUU, -UĂ adj. Lipsit de continuitate; necontinuu, cu întreruperi. [Pron. -nu-u. / cf. fr. discontinu, lat.sc. discontinuus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISCONTÍNUU, -UĂ adj. 1. lipsit de continuitate; intermitent. 2. direct (2). (< fr. discontinu, lat. discontinuus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISCONTÍNUU adj. 1. v. intermitent. 2. v. cuantificat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Discontinuu ≠ continuu, încontinuu
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
discontínuu adj. → continuu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISCONTÍNUU ~ă(~i, ~e) Care nu este continuu; cu întreruperi; lipsit de continuitate; intermitent. [Sil. -nu-u] /<fr. discontinu, lat. discontinuus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink