Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: discredita (verb tranzitiv) , discreditare (substantiv feminin)   
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISCREDITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISCREDITÁRE s. 1. v. calomniere. 2. compromi-tere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditării
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)