Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: disjunge (verb tranzitiv) , disjungere (substantiv feminin)   
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge.V. disjunge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISJÚNGERE s.f. Acțiunea de a disjunge și rezultatul ei; disjuncție. [< disjunge].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISJÚNGE vb. v. disocia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)