Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: disocia (verb tranzitiv) , disociere (substantiv feminin)   
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISOCIÉRE s.f. Acțiunea de a disocia și rezultatul ei; disociație. ♦ Proces de separare a atomilor sau a grupurilor de atomi din moleculă. ♦ (Fiziol.) Rupere a unității și echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. [Pron. -ci-e-. / < disocia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISOCIÉRE s. disociație. (O ~ necesară.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Disociere ≠ asociere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
disociére s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DISOCIÁ ~éz tranz. 1) (corpuri, substanțe) A face să se disocieze. 2) (pro-bleme, idei) A despărți, făcând o delimitare riguroasă. [Sil. -ci-a] /<fr. dissocier, lat. dissociare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DISOCIÁ se ~áză intranz. (de-spre corpuri, substanțe) A se separa în părțile asociate; a se desface în părțile componente; a se descompune; a se dezasambla; a se dezagrega; a se desface. [Sil. -ci-a] /<fr. dissocier, lat. dissociare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DISOCIÁ vb. I. tr. A descompune o moleculă în atomi sau în grupuri de atomi. ♦ (Fig.) A despărți, a separa. [Pron. -ci-a, p.i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dissocier, cf. lat. dissociare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISOCIÁ vb. I. tr., refl. (despre molecule) a (se) scinda reversibil în molecule mai simple sau în ioni; (despre combinații) a (se) descompune temporar. II. tr. a despărți, a separa (noțiuni, probleme etc.). (< fr. dissocier, lat. dissociare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISOCIÁ vb. a disjunge. (A ~ un aspect al problemei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) disocia ≠ a (se) asocia
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
disociá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. disociéz, 3 sg. și pl. disociáză, 1 pl. disociém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. și pl. disociéze; ger. disociínd (sil. -ci-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)