DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care reprezintă o disonanță. – Din fr. dissonant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISONÁNT, -Ă adj. Neplăcut pentru auz, care produce disonanță. [< fr. dissonant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISONÁNT, -Ă adj. care sună neplăcut, care produce disonanță. (< fr. dissonant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISONÁNT adj. v. nearmonios.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Disonant ≠ concordant
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. sg. disonántă, pl. disonánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISONÁNT ~tă (~ți, ~te) Care produce o disonanță; discordant; distonant. /<fr. dissonant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink