DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISPOZITÍV s.n. 1. Ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. Dispoziție pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. Parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. [< fr. dispositif, it. dispositivo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. (< fr. dispositif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISPOZITÍV s. (TEHN.) mecanism, (înv. și reg.) meșteșug. (Un ~ ingenios de stropit.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISPOZITÍV ~e n. 1) Ansamblu de piese sau organe, legate între ele și dispuse în așa fel încât să poată îndeplini o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2) Ansamblu de mijloace și forțe militare, dispuse în conformitate cu un plan, în vederea unui anumit scop. /<fr. dispositif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink