Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: disputa (verb tranzitiv) , dispută (substantiv feminin)   
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISPUTÁ vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
disputá vb., ind. prez. 1 sg. dispút, 3 sg. și pl. dispútă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. Întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DISPUTÁ dispút 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DISPUTÁ pers. 3 se dispútă intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DISPÚTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISPÚTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISPÚTĂ s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere. 3. v. meci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)