DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISTÍNCT, -Ă adj. 1. Separat, deosebit, diferit de altceva. 2. Clar, deslușit. [< fr. distinct, cf. lat. distinctus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISTÍNCT, -Ă adj. 1. deosebit, diferit de altceva. 2. (fig.) clar, deslușit, evident. (< fr. distinct, lat. distinctus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISTÍNCT adj., adv. 1. adj. deosebit, diferit, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 2. adj. v. aparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. caracteristic. 5. adj. v. clar. 6. adv. v. bine.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Distinct ≠ asemănător, neclar, identic, nedeslușit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
distínct adj. m., pl. distíncți; f. sg. distínctă (sil. -tinc-), pl. distíncte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISTÍNCT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge de ceva sau de cineva apropiat sau analog; diferit. 2) (despre voce, sunete etc.) Care se aude bine; deslușit; clar. /<fr. distinct, lat. distinctus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink