DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOBITÓC s. v. animal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dobitóc (dobitoáce), s. n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dobitóc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; f. sg. dobitoácă, pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dobitóc (animal) s. n., pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOBITÓC1 ~oáce n. Animal domestic (mai rar sălbatic). /<sl. dobytucu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOBITÓC2 ~ci m. fig. Persoană lipsită de inteligență și de bun-simț. /<sl. dobytuku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink