DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOCTRINÁR, -Ă adj. Care se referă la o doctrină sau generează o doctrină; de doctrină. // s.m. și f. Întemeietor, creator sau susținător al unei doctrine. [Cf. fr. doctrinaire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DOCTRINÁR, -Ă I. adj. referitor la o doctrină, care generează o doctrină. II. s. m. f. 1. cel care întemeiază sau susține o doctrină. 2. adept al unor păreri preconcepute, al unor sisteme dogmatice. 3. adept al doctrinarismului. (< fr. doctrinaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; f. sg. doctrináră, pl. doctrináre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOCTRINÁR1 ~ă (~i, ~e) Care ține de o doctrină; care are la bază o doctrină. /<fr. doctrinaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOCTRINÁR2 ~i m. 1) Persoană care formulează sau susține o doctrină. 2) Adept al unor păreri preconcepute, dogmatice. /<fr. doctrinaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink