Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOGÍT adj. v. hârâit, hârâitor, răgușit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DOGÍ ~ésc tranz. A face să se do-gească. /Din doagă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DOGÍ se ~éște intranz. 1) (despre butoaie, putini etc.) A fi cu doagele desfăcute. 2) (despre voce) A căpăta un timbru răgușit și înfundat; a suna ca din butoi (gol). /Din doagă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOGÍ vb. v. răguși.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dogeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink