Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DUBÍRE s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dubíre s. f., g.-d. art. dubírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă, etc.) A se m**a, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUBÍ vb. v. argăsi, tăbăci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink