DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva). – Din lat. dubium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÚBIU s.n. Îndoială, neîncredere; nesiguranță. [Pron. -biu. / < lat. dubium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DÚBIU s. n. îndoială, neîncredere; nesiguranță. (< lat. dubium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DÚBIU s. v. îndoială.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dubiu ≠ certitudine, siguranță
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dúbiu s. n. – s. n. – Îndoială. Lat. dubium (sec. XIX). – Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprimă o îndoială); indubitabil, adj. (neîndoios).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dúbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (sil. -bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DÚBIU ~i n. Lipsă de încredere. [Sil. du-biu] /<lat. dubium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink