Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
DULÚȚĂ s. f. (Reg.; în expr.) A se duce duluță = a fugi iute; a se face nevăzut. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DULÚȚĂ f. reg.: A se duce ~ a pleca urgent; a fugi în grabă mare: a-și lua tălpașița. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
dulúță s. f. – (În expresia a fugi duluță) A fugi iute. Origine necunoscută. După Șeineanu, Chien, 258 și Pușcariu, Dimin., 77, de la dulău „cîine”. Pascu, Beiträge, 40, pleacă de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluță. În sfîrșit, Scriban îl consideră un vocativ, de la un nume Duluță care nu apare. Stabilirea unui etimon este și mai dificilă dacă se are în vedere că nu se cunoaște valoarea exactă a cuvîntului. Ar putea fi o der. umoristică de la du-l (cf. ia-l și du-l), cu suf. dim. -uță.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dulúță s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink