DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
dumínică (dumínici), s. f. – Ultima zi a săptămînii. – Var. duminecă, (Olt.) dúminică. Mr., megl. duminică, istr. dumireke. Lat. (dies) domĭnĭca (Cihac, I, 80; Pușcariu 557; Candrea-Dens., 506; REW 2738); cf. it. domenica (calabr., sicil. duminica), prov. dominica, fr. dimanche, cat. dominica, sp., port. domingo. Cf. duminicea. Pentru var. dúminică, cf. Graur, BL, IV, 77.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dumínică s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DUMÍNICA adv. În fiecare zi de duminică. /<lat. [dies]dominica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUMÍNICĂ ~ci f. A șaptea zi a săptămânii. /<lat. [dies]dominica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUMINICA FLORÍILOR s. (BIS.) florii (pl.), (reg.) duminica vlăstarilor, staurile florii (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink