Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DĂINUÍRE s. menținere, persistență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dăinuíre s. f., g.-d. art. dăinuírii; pl. dăinuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A dăinui ≠ a dispera, a pieri
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink