Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
dănác (dănáci), s. m. – Tînăr, flăcău, june. – Megl. dănac. Bg. danak „tăuraș” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tăuraș”. Este greșită der. de la d’an ‹ de (un) an, propusă de Pușcariu 1186. Probabil același cuvînt, prin intermediul țig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flăcău, băiat țigan), care s-a încercat să se explice plecîndu-se de la numele propriu Danciu (Șeineanu; Candrea), din țig. den či „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Drăganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicații nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvînt chiar de țigani.
Sursa: Dicționarul etimologic român