DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DĂRÂMĂTÚRĂ s. v. ruină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. 1) Rămășiță de construcție dărâmată; ruină. 2) la pl. Crengi uscate căzute din copaci; vreascuri; uscături. 3) fig. fam. depr. Ființă lipsită de vigoare. /a darâma + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink