Dex e

E¹ s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).

E² interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.

E interj. (se folosește pentru a exprima surpriză, admirație, enervare, reproș, indiferență etc.). /Onomat.

E- v. ex²-.

e⁴ / ee interj.

e¹ (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri

e² (sunet) s. m., pl. e

e³ vb. v. fi

E, e s. m. invar.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! Treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

A FI sunt intranz. I. (cu funcție de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea ființă; a ființa; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de față; a se găsi într-o anumită situație. Cartea este pe masă. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situație critică. 3) A-și avea obârșia; a se trage; a proveni. De unde ești? 4) A se afla în viață; a trăi; a viețui. El nu mai este. ◊ Cât vom fi și vom trăi până la sfârșitul vieții. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcție de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ și urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu știu cum) a nu îndrăzni; a se rușina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcție de verb semiauxiliar) Era s-o pățească. Îi era a cânta. IV. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri și timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire

fi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteți; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi / fui, 1 pl. fusérăm / fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiínd (fi-ind); part. fost

i-e pr. + vb. (i-e frig)

îi² vb. v. fi

FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitați.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.

A fi ≠ a lipsi

fi (sunt, fost), vb. – 1. A ființa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menține. – 8. A fi de față. – 9. A avea loc, a se ține. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. să) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, f**ă, h’ireș megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la că cu gerunziul fiind. Der. fire, s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație; înv., m*********e), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (var. înv. hireș), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireșie, s. f. (înv., natură); firește, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv. Ființă, s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -ință, cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). – Der. ființa, vb. (a exista, a se afla); ființesc, adj. (înv., real); neființă, s. f. (inexistență); desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înființător, adj. (fondator).

e/ee interj.

fi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. ești [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéți/súnteți, imperf. 1 sg. și pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. și pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiți; ger. fiínd; part. fost

fiínd că vb. + conjcț.

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.

E s. m. invar. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-negativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul mi. 4. (TEHN.) Simbol pentru modulul de elasticitate a materialelor (la oțel E = 21 x 10⁴ N/m²).

e 1. (FIZ.) Simbol pentru sarcina electrică elementară (e = 1,602 x 10^-19 C). 2. (MAT.) Simbol pentru baza logaritmilor naturali (e = 2,718...).

CRUZ E SOUSA [crus i sóza], João da ~ (1863-1898), poet brazilian. Fiu de sclavi. Opera sa face trecerea între romantismul și simbolismul brazilian. Versuri de revoltă („Evocări”, „Faruri”, „Ultimele sonete”).

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.

EPPUR (E PUR) SI MUOVE (it.) și totuși de mișcă – Cuvinte pe care le-ar fi murmurat Galileo Galilei după ce, constrâns de biserică, s-a dezis în public de teoria sa heliocentrică. Exprimă convingerea neclintită în adevărul opiniei susținute.

GUARDA E PASSA! (it.) privește și treci (mai departe) – Dante, „Infernul”, III, 51.

HERCULANO DE CARVALHO E ARAÚJO [irkulánu de kərváλu i ərəúiu], Alexandre (1810-1877), scriitor și istoric portughez. Lirică romantică („Harpa credinciosului”), romane istorice. Lucrările sale alcătuiesc un tablou pitoresc al societății și tradițiilor portugheze („Legende și povestiri”).

IL TEMPO È UN GALANTUOMO (it.) timpul e un om de treabă – Deviza lui Mazarin: relevă importanța timpului în soluționarea lucrurilor. V. și Chronos gar eumares theos.

IL VIVERE È UN CORRERE ALLA MORTE (it.) viața este o cursă spre moarte – Dante, „Purgatoriul”, XXXIII,54. V. și Atra cura.

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

MAIOR E LONGINQUE REVERENTIA (lat.) depărtarea mărește respectul – Tacit, „Annales”, I, 47. Scurgerea timpului face să crească prestigiul marilor personalități, țesând o aureolă în jurul lor și trecându-le în legendă.

SALDANHA OLIVEIRA E DAUM [saldəña olivəirə i dəun], Joāo Carlod duce de ~ (1790-1876), general și om politic portughez. De mai multe ori ministru; prim-min. (mai-nov. 1835, 1846-1849, 1851-1856, mai-aug. 1870). Reforme în sistemul politic și în economie. A încercat, fără succes, folosirea unor metode autoritare de guvernare.

SE NON È VERO È BEN TROVATO (it.) dacă nu e adevărat e bine găsit – Giordano Bruno, „Gli eroici furori”. Mod de a pune la îndoială veracitatea unei informații sau a unei legende, admitând totodată că e adecvată.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

VEDI NAPOLI, E POI MUORI! (it.) să vezi Napoli, apoi poți să mori – Proverb prin care se exprimă admirația față de frumusețea orașului și a golfului.

VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.