Dex economii

ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. – Din fr. économe.

ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat pe plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știință a administrării unor resurse și mijloace limitate, care studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fără intermediul schimbului. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, chibzuială, măsură. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor trebuințe. 4. Mod de întocmire, de orânduire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe, -ii s. f.] – Din fr. économie.

ECONÓM ~oámă (~ómi, ~oáme) 1) Care cheltuiește cu măsură; care face economii. 2) depr. Care face economii exagerate evitând consumul chiar pentru cele mai stricte necesități. /<fr. économe, ngr. oikonomos

ECONOMÍE ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distribuția și consumul bunurilor materiale. ◊ ~ națională totalitate a ramurilor de producție dintr-o țară. 2) la sing. Stare economică a unei ramuri de activitate umană. ~a industriei. 3) la sing. Știință care se ocupă cu studiul activității economice a societății umane. 4) Chibzuință în folosirea bunurilor materiale; măsură în consum, în cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani strânși cu un scop anumit; rezervă de bani. ◊ Casă de ~i casă unde se depun banii pentru păstrare. [G.-D. economiei] /<fr. économie, lat. economia

ECONÓM, -OÁMĂ s.m. și f. Îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri; iconom. ♦ Administrator. [Cf. fr. économe, ngr. oikonomos].

ECONOMÍE s.f. 1. Totalitatea relațiilor de producție dintre oameni care alcătuiesc baza societății într-o anumită epocă. ◊ Economie națională = totalitatea ramurilor de producție și de muncă ale unei țări; economie politică = știință care studiază dezvoltarea relațiilor sociale de producție în intercondiționarea lor cu forțele de producție, legile producției sociale, repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică. 2. Chibzuință, cumpătare (în cheltuieli, în folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezervă de bani; bani agonisiți. 4. Alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. économie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodărire].

ECONÓM, -OÁMĂ I. adj. 1. care păstrează, care face economii. 2. cumpătat. II. s. m. f. (în trecut) îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. (< fr. économe)

ECONOMÍE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare a forțelor de producție și a relațiilor de producție. ◊ totalitatea relațiilor de producție care constituie cadrul desfășurării muncii sociale. ♦ ~ de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care oamenii își desfășoară activitatea în mod liber, autonom și eficient. ◊ ramură, sector de activitate productivă. ◊ gospodărire. 2. știința care se ocupă cu studiul economiei (1). ♦ ~ politică = știință socială care studiază legile producției sociale, ale repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică. 3. chibzuință, cumpătare (în cheltuieli). 4. (pl.) rezervă de bani: bani agonisiți. 5. alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc. (< fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

ECONÓM adj. adunător, cruțător, păstrător, strângător, (înv. și reg.) scump, (reg.) păstrielnic, (fig.) strâns. (Om ~.)

ECONOMÍE s. 1. agoniseală, agonisire, agonisită, (pop.) chiverniseală, pricopseală, (reg.) priștipeală, (prin Maram. și Transilv.) zoroboc, (înv.) strânsoare, strânsură. (A strâns o ~ bunicică pentru zile negre.) 2. v. structură.

Econom ≠ cheltuitor, irositor, risipitor, neeconom, nestrângător

económ (económi), s. m. – 1. Administrator. – 2. Călugăr care administrează veniturile unei mănăstiriri. – 3. (Adj.) Care face economii, strîngător. – Var. iconom (sensul 2). Ngr. οἰϰόνομος; sensul 3, prin intermediul fr. économe. – Der. economisi (var. iconomisi), vb. (a face economii), din ngr. οἰϰονομώ, aorist οἰϰονόμησα, cf. sp. economizar, fr. économiser; și din fr. economat, s. n.; economic, adj.; economie, s. f.; economist, s. m.

económ adj. m., s. m., pl. económi; f. sg. econoámă, pl. econoáme

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile