EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real2, adevărat. 2. S. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EFECTÍV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EFECTÍV adj., adv., s. 1. adj. adevărat, concret, real. (Plecarea lui ~ din oraș a avut loc a doua zi.) 2. adv. v. realmente. 3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. v. eficace. 5. s. disponibil, (înv.) putere. (A strâns tot ~ul său de oaste.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Efectiv ≠ inefectiv, neefectiv
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
efectív adj. m., pl. efectívi; f. sg. efectívă, pl. efectíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
efectív s. n., pl. efectíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EFECTÍV1 ~ă (~i, ~e) Care are un anumit efect; care se încununează cu rezultate reale. /<fr. effectif, lat. effectivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EFECTÍV2 ~e n. Număr reglementar de oameni care constituie o colectivitate, mai ales, o unitate militară. /<fr. effectif, lat. effectivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink