EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EGOLÁTRU adj., s. v. egotist.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
egolátru adj. m. (sil. -tru), pl. egolátri (sil. -la-tri); f. sg. egolátră, pl. egolátre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink