Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: egumen (substantiv) , egumeni (verb)   
EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A conduce o mănăstire; a stăreți. – Din egumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EGUMENÍ vb. (BIS.) a stăreți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
egumení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. egumenésc, imperf. 3 sg. egumeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. egumeneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț(ă). – Din ngr. igúmenos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EGÚMEN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat conducerea unei mănăstiri. /<ngr. egúmenos
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EGÚMEN s. v. stareț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
egúmen (egúmeni), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări ortodocși. Erau numiți de episcopi (începînd cu Miron Barnovski, 1627, de călugării înșiși) și prezentați Domnului de Marele Sfetnic sau Logofăt. De la constituția lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnați de mitropolit și confirmați de Domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
egúmen s. m., pl. egúmeni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
egúmenă s. f., g.-d. art. egúmenei; pl. egúmene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)