Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ei , el , vrea (verb auxiliar) (verb)   
EI interj. Exclamație care: a) introduce, însoțește, întărește sau exprimă o întrebare; b) exprimă sau însoțește și întărește un îndemn, o mustrare, o poruncă; c) exprimă mirarea; d) arată trecerea dela o idee la alta. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, o poruncă, o întrebare sau pentru a întări un îndemn). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
éi interj. – Hai, se folosește pentru a striga pe cineva sau a îndemna. Creație expresivă. Există și formele reduplicate, ehei, elei, interj., care se întîlnesc cu alei.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ei interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie.Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
îi1 pr. v. ea, el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
EA pron. dânsa, dumneaei. (~ ce zice?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA-LUI-TÁT s. v. tătăneasă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA-LUI-TÁTIN s. v. tătăneasă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. eleĭllae, gen. eiĭllaei (pl. lorĭllorum), acuz. o ‹ *eauaĭllam. Cf. el, iele.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
care va să zică loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvață), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
iárba-lui-Antónie s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
péștele-lui-Sólomon s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)