ELECTROMECÁNICĂ f. Ramură a electrotehnicii care se ocupă cu studiul aplicațiilor tehnice ale mecanicii și ale electricității. /<fr. électromécanique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTROMECÁNICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale mecanicii și ale electricității. [Gen. -cii. / cf. fr. électromécanique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
electromecánică s. f., g.-d. art. electromecánicii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELECTROMECÁNIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de electromecanică; propriu electromecanicii. /<fr. électromécanique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTROMECÁNIC2 ~ci m. Specialist în electromecanică. /<fr. électromécanique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTROMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la electromecanică. ♦ (Despre dispozitive mecanice) Comandat electric. [Cf. fr. électromécanique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELECTROMECÁNIC1 s. m. mecanic cu pregătire de electrician. (după fr. électromécanicien)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ELECTROMECÁNIC2, -Ă I. adj. referitor la electromecanică. ◊ (despre dispozitive mecanice) comandat electric. II. s. f. disciplină care studiază aplicațiile electricității la mecanică. (< fr. électromécanique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
electromecánic adj. → mecanic
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink