ELECTROTÉHNICĂ f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice și magnetice din punct de vedere al aplicațiilor lor în tehnică. [G.-D. electrotehnicii] /<fr. électrotehnique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTROTÉHNICĂ s.f. Ramură a tehnicii care studiază aplicațiile industriale ale electricității. [Gen. -cii. / cf. fr. électrotechnique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
electrotéhnică s. f., g.-d. art. electrotéhnicii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicăriilor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELECTROTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de electrotehnică; propriu electrotehnicii. /<fr. électrotechnique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la electrotehnică. [Cf. fr. électrotechnique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELECTROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la electrotehnică. II. s. f. 1. ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice sub aspectul aplicării lor în tehnică. 2. ramură a tehnicii care studiază aceste aplicații. (< fr. électrotechnique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
electrotéhnic adj. → tehnic
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink