ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a se exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELOCUȚIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează problemele de stil. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELOCUȚIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ◊ alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care tratează problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
elocuțiúne (mod de a exprima gândirea prin cuvinte) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELOCUȚIÚNE ~i f. 1) Mod de exprimare a gândurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care tratează probleme de stil. /<fr. élocution, lat. elocutio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink