Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
EMANÁRE, emanări, s. f. Acțiunea de a emana și rezultatul ei. – V. emana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EMANÁRE s. 1. v. emanație. 2. v. degajare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
emanáre s. f., g.-d. art. emanării; pl. emanări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A EMANÁ emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-și trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. emán și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. și pl. emánă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)