EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EMERGÉNȚĂ, emergențe, s. f. Ieșire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EMERGÉNT ~tă (~ți, ~te) Care iese din mediul pe care l-a traversat. /<fr. émergent, lat. emergens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EMERGÉNȚĂ ~e f. Ieșire a unor raze (luminoase), a unor fluide sau a unei radiații din mediul în care se află. /<fr. émergence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EMERGÉNT, -Ă adj. (Despre radiații, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ◊ Teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. [< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieși].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EMERGÉNȚĂ s.f. Ieșire a unui corp, a unei substanțe, a unei radiații din mediul unde se găsește. [< fr. émergence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EMERGÉNT, -Ă adj. care emerge. ◊ (despre radiații, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr. émergent, lat. emergens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EMERGÉNȚĂ s. f. 1. ieșire a unui corp, a unei radiații dintr-un mediu. 2. (biol.) apariție a unui organ nou sau a unor proprietăți noi, de ordin superior. 3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naștere efectivă a ceva cu totul nou. (< fr. émergence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
emergént adj. m., pl. emergénți; f. sg. emergéntă, pl. emergénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
emergénță s. f., g.-d. art. emergénței; pl. emergénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink