EMFÁZĂ, s. f. Atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare. – Din fr. emphase, lat. emphasis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EMFÁZĂ f. 1) Lipsă de naturalețe și simplitate în comportare și în vorbire; atitudine nenaturală și pretențioasă, manifestată în vorbire și în comportare. 2) Folosire abuzivă sau deplasată a tonului declamator și a stilului elevat. 3) Tendință în limbă constând în exagerarea unor trăsături fonetice sau morfologice. [G.-D. emfazei] /<fr. emphase, lat. emphasis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EMFÁZĂ s.f. Exagerare, prețiozitate, îngâmfare, afectare (în scris, în vorbire etc.). [< fr. emphase, cf. lat., gr. emphasis – aparență].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EMFÁZĂ s. f. 1. exagerare pompoasă în ton, în alegerea cuvintelor sau în atitudine; prețiozitate, afectare, poză. 2. mod de exprimare care denotă emfază (1). (< fr. emphase, lat., gr. emphasis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EMFÁZĂ s. v. afectare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
emfáză s. f., g.-d. art. emfázei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink