EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EMPIRIOCRITICÍSM n. Concepție filozofică bazată pe critica cunoașterii. [Sil. em-pi-ri-o-cri-ti-cism] /<rus. empiriokritițizm
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EMPIRIOCRITICÍSM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EMPIRIOCRITICÍSM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism. (< rus. empiriokritițizm)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EMPIRIOCRITICÍSM s. (FILOZ.) machism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
empiriocriticísm s. n. (sil. -ri-o-cri-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink