Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ENUNȚIATÍV, -Ă, enunțiativi, -e, adj. Care conține o enunțare. ◊ Propoziție enunțiativă = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. énonciatif, lat. enuntiativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ENUNȚIATÍV, -Ă adj. Care enunță, care conține o enunțare. ◊ Propoziție enunțiativă (și s.f. ) = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pron. -ți-a-. / cf. it. enunziativo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ENUNȚIATÍV, -Ă adj. care conține o enunțare. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziție expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ENUNȚIATÍV adj. expozitiv. (O propoziție ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
enunțiatív adj. m. (sil. -ți-a-), pl. enunțiatívi; f. sg. enunțiatívă, pl. enunțiatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ENUNȚIATÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de enunț; propriu enunțului. ◊ Propoziție ~ă propoziție prin care vorbitorul comunică ceva în legătură cu un obiect sau fenomen. [Sil. -ți-a-] /<fr. énonciatif, lat. enuntiativus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)