EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EREZÍE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr. hérésie, lat. haeresis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EREZÍE s. (BIS.) eres, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EREZÍE ~i f. 1) Doctrină sau credință religioasă născută ca opoziție în sânul bisericii și persecutată de aceasta. 2) fig. Neconcordanță dintre percepție și realitate; viziune greșită. [G.-D. ereziei] /<fr. hérésie, lat. haeresis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink