ÉTICĂ f. Totalitate a normelor de conduită morală. [G.-D. eticii] /<lat. ethica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÉTICĂ s.f. 1. Disciplină filozofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea și conținutul lor. 2. Morală. [Gen. -cii. / cf. fr. éthique, lat. ethica].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÉTICĂ s. 1. v. morală. 2. etică profesională v. deontologie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
étică s. f., g.-d. art. éticii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de etică; propriu eticii; moral. Principii ~ce. /<lat. ethicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÉTIC, -Ă adj. De etică; moral. [Cf. fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos – moral].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÉTIC, -Ă I. adj. referitor la etică; moral. II. s. f. 1. disciplină filozofică, studiul aspectelor teoretice și practice ale moralei; teoria filozofică a moralei. 2. ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți. (< fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÉTIC adj. v. moral. (O comportare ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
étic adj. m., pl. étici; f. sg. étică, pl. étice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink